Ne confruntam cu cea mai grava criza de la cel de-al doilea razboi mondial incoace. Afirmatia ii apartine cancelarului
german Angela Merkel. Cand aceste aprecieri vin din Germania, prima ca marime si cea mai solida economie europeana, care
a reusit sa traverseze pana acum criza economica fara mai zguduituri, cred ca trebuie sa luam foarte in serios
avertismentul.
Cei care au urmarit scena publica din Romania din ultimele saptamani nu cred sa fi vazut mari framantari legate de
pericolul relansarii crizei economice. Avem un proiect de buget pe anului viitor, e adevarat, fara cresteri de salarii
si pensii, dar si cu promisiunea ca acestea nu vor scadea. Mai mult chiar, pentru ca publicul sa nu deznadajduiasca,
guvernantii au promis ca, in ceea ce-a doua jumatate a anului viitor, daca Europa nu va fi foarte tare lovita de
recesiune, ne-am putea gandi la usoare majorari.
Eu, cel putin, asta am inteles din spusele guvernantilor. Ca finantele statului sunt stabilizate, ca masurile de
austeritate si-au facut efectul (inclusiv cel "benefic"), ca nu ne paste niciun pericol major si ca, atunci cand va sa
fie mai rau, va fi tot ca pana acum. Adica, - in definitiv - rau ca acum.
Trecand in revista toate aceste elemente si incercand sa inteleg ideea acreditata in aceste saptamana sub semnul lui
"cand va fi cel mai rau, va fi ca acum", intuiesc ca decidentii nostri politici sunt, de fapt, nesinceri. Este foarte
adevarat, economia romaneasca este in crestere (dupa cum arata ultimele date ale Comisiei Nationale de Prognoza), ba
este chiar a doua tara din Uniune ca nivel al cresterii, insa nu e foarte clar ce-ar garanta ca aceasta revenire nu este
una pur conjuncturala si ca nu va fi facuta tandari la primele turburente care vor afecta economia Europei.
Cred ca trei sunt pericolele care "ameninta" perspectivele cvasi-optimeste ale guvernantilor nostri. Sa le luam pe rand:
1. Pericolul financiar-bancar.
Cu un sistem bancar controlat in proportie de vreo 90% de capitalul bancar extern, european, Romania poate avea mari
surprize in cazul unui colaps bancar in Europa. Acest scenariu a fost infatisat chiar de reprezentantul Fondului Monetar
la Bucuresti, Jeffrey Franks. Capitalul bancar romanesc este aproape inexistent si, in plus, el este reprezentat de doua
banci, mici si foarte mici, precum CEC si Eximbank. Mult prea putin, pentru ca un razboi al creditarii nu se poate duce
cu astfel de "voinici" in cazul in care marile banci prezente la noi vor dezerta.
2. Pericolul diminuarii exporturilor.
Romania are ca principal partener comercial statele din Uniunea Europeana. Exporturile care au ca tinta alte piete sunt
relativ mici si ele nu pot asigura o baza solida industriei noastre nationale. Asadar, o prabusire a cererii europeana
ar fi fatala industriei exportatoare romanesti. Inca nu stim foarte bine cum vor arata exporturile noastre dupa plecarea
Nokia de la Jucu, insa un colaps european al cererii ar fi de-a dreptul catastrofale. In plus, reducerea deficitului
comercial se datoreaza in mare masura reducerii importurilor inutile, un reglaj realizat de scaderea de cumparare a
populatiei, si nu unui avant nemaiintalnit al exporturilor, care raman inca modeste.
3. Iar pericolul cel mai mare, pe care conducatorii nostri nu par sa-l perceapa la adevaratele lui dimensiuni, este
coruptia.
Un studiu realizat recent in Grecia scoate la lumina cifre care iti taie respiratia: coruptia guvernamentala, a
administratiilor centrale si locale insumeaza 8% din PIB-ul statului elen. Ei bine, daca am risca o estimare asupra
situatiei din Romania avand ca reper cifrele grecesti, am putea crede ca nota de plata a coruptiei confisca anual undeva
la vreo 10 procente din PIB. Adica, undeva binisor peste 10 miliarde de euro.
Acesti bani dispar anual din bugetul de stat al Romaniei si, in loc sa avem parte de bunuri si servicii publice de
calitate, avem "imbogatiti de tranzitie" si politicieni milionari. Coruptia roade incontinuu din integritatea statului,
pauperizandu-i cetatenii.
Daca guvernantii u vor intelege acest lucru, este greu de inteles cum vom putea depasi aceasta criza. Sa speram insa ca
ora adevarului se apropie, chiar daca ar fi sa privim - chiar cu un usor scepticism - spre ultimul scandal de corutie de
la Cluj.
Esential pentru contabili - Monografii contabile complete
Monografie contabila comisioane aferente unui credit bancar
Contractarea unui credit bancar, in special in cazul liniilor de finantare mai complexe, vine adesea insotita de o serie de comisioane suplimentare, a caror inregistrare contabila corecta ridica frecvent semne de intrebare. Printre acestea se numara comisionul de angajament (perceput pentru suma netrasa din facilitate) si comisionul de administrare (amortizabil pe durata creditului), fiecare cu un tratament contabil si fiscal distinct, in functie de natura sa economica. In articolul de fata...
vezi AICI monografia << Cedarea si preluarea contractelor de leasing (novatie): monografie contabila si reglementari cheie
Cedarea si preluarea contractului de leasing financiar a devenit o practica tot mai intalnita in contextul economic dificil prin care trecem de ceva ani. Din punct de vedere juridic, aceasta operatiune poarta denumirea de novatie.In acest articol vom analiza ce inseamna din punct de vedere legal novatia si cum se inregistreaza in contabilitatea cedarea si preluarea contractelor de leasing.Ce este novatiaConform prevederilor art. 1609 din Codul civil, novatia se produce atunci cand un debitor nou...
vezi AICI monografia << Reducerea capitalului social: monografie contabila si reglementari cheie
Reducerea capitalului social este o operatiune care poate fi realizata cu respectarea prevederilor Legii nr. 31/1990. Fie ca este determinata de pierderi acumulate, fie ca raspunde altor nevoi ale societatii - precum retragerea unor asociati sau restituirea unei parti din aporturi -, operatiunea presupune parcurgerea unor pasi procedurali stricti si inregistrarea corecta in contabilitate a efectelor acesteia.Ce trebuie sa stii pe scurt:Modul de reflectare in contabilitate difera in functie de...
vezi AICI monografia << Monografie contabila achizitie echipamente pontaj angajati
Firmele care investesc in sisteme electronice de pontaj fie pe baza de card, fie pe baza de amprenta, trebuie sa stie ca o astfel de achizitie presupune un pachet mai complex de costuri - cartele de pontaj, implementarea si configurarea aplicatiei, licentele software si abonamentul de comunicare a datelor -, fiecare cu un tratament contabil distinct.In acest articol prezentam monografia contabila aplicabila pentru un astfel de sistem, pornind de la un exemplu concret.Reglementari cheieInainte de...
vezi AICI monografia << Achizitie panouri fotovoltaice: monografie contabila, tratament fiscal si regim TVA
Achizitia de panouri fotovoltaice de catre o societate presupune, dincolo de investitia propriu-zisa, o serie de aspecte contabile si fiscale care trebuie tratate corect: incadrarea panourilor in Catalogul mijloacelor fixe, inregistrarea in contabilitate, posibilitatea aplicarii scutirii de impozit pe profitul reinvestit si regimul de TVA corect. In acest articol, analizam toate aceste aspecte importante.Incadrarea panourilor fotovoltaice in Catalogul mijloacelor fixePanourile fotovoltaice nu se...
vezi AICI monografia << Lichidare Societate cu Transfer Imobil catre Asociat: Monografie Contabila
Distribuirea unui imobil in cadrul operatiunii de lichidare implica atat inregistrari contabile specifice, cat si analiza obligatiilor fiscale si, dupa caz, impozitarea veniturilor obtinute de asociat.In acest articol prezentam care este tratamentul fiscal aplicabil transferului unui imobil catre asociat in etapa lichidarii societatii, ce documente trebuie intocmite, care sunt monografiile contabile corespunzatoare si ce aspecte trebuie avute in vedere pentru a evita erorile ce pot genera...
vezi AICI monografia << Achizitii de bunuri si servicii din afara UE. Monografie contabila si tratament fiscal
Achizitiile de bunuri si servicii de la parteneri din afara Uniunii Europene implica o serie de particularitati fiscale si contabile pe care orice societate trebuie sa le trateze corect pentru a evita erori de raportare sau riscuri la un eventual control fiscal. De la incadrarea operatiunilor din perspectiva TVA si a taxarii inverse, pana la inregistrarile contabile specifice importurilor si serviciilor prestate de nerezidenti, fiecare tranzactie necesita o analiza atenta a documentelor...
vezi AICI monografia << Monografie contabila completa pentru florarii: vanzari, stocuri si flori degradate
Activitatea unui magazin de flori presupune o eviden contabil atent, având în vedere specificul produselor comercializate, caracterul perisabil al stocurilor i diversitatea operaiunilor economice desfurate zilnic. De la achiziia florilor i materialelor decorative, pân la vânzrile directe si online, toate aceste operaiuni trebuie înregistrate corect pentru a asigura o gestionare eficient a afacerii i respectarea obligaiilor fiscale.Vom prezenta in...
vezi AICI monografia << Monografie contabila Operatiuni de amanet - vanzarea bijuteriilor de aur
Operatiunile derulate de o casa de amanet genereaza inregistrari contabile specifice, care difera in functie de comportamentul clientului la scadenta contractului - rambursare, prelungire sau abandon al bunului - dar si in functie de destinatia ulterioara a bunului ramas in patrimoniul casei de amanet. Prezenta monografie acopera toate situatiile uzuale, inclusiv topirea bijuteriilor si vanzarea ca deseuri.Monografie contabila operatiuni casa de amanetPrimirea bunului in gestiune se reflecta in...
vezi AICI monografia <<